Capitolul 10

• În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Belșațar. *Cuvântul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta și a priceput vedenia.*
• „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.
• N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.
• În a douăzeci și patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru).

Contextul cronologic și profetic:

Daniel avea în jur de 84 de ani. Dacă a fost luat prizonier la vârsta de aproximativ 15 ani, în anul 605 î.Hr., și viziunea din capitolul 10 se întâmplă în jurul anului 536 î.Hr., vârsta sa ar fi de aproximativ 84 de ani. Aceasta înseamnă că el trăise deja majoritatea vieții sale în exil și a fost martor la schimbări profunde politice și spirituale.

Capitolul 9 s-a încheiat cu o viziune importantă, în care îngerul Gabriel i-a explicat lui Daniel cele 70 de săptămâni care au fost „hotărâte” asupra poporului său. Această perioadă marchează timpul în care Dumnezeu va lucra cu Israel în mod specific, după care istoria va intra într-o nouă fază, care culmină cu venirea Unsului (Mesia) și împlinirea planului divin. Viziunea din capitolul 10 este primită după trei ani de la această revelație despre Unsul, ceea ce indică faptul că Daniel era foarte tulburat de ceea ce i-a fost revelat.

Perioada de jale și post: Daniel este într-o stare de profundă întristare și post timp de trei săptămâni. Această jale nu este una obișnuită, ci legată de o criză spirituală sau un sentiment de greutate în legătură cu poporul său sau cu revelațiile anterioare pe care le primise.

Postul lui Daniel: Daniel face un post parțial, în care se abține de la „bucate alese” (probabil cele mai bune alimente, carne și vin), dar continuă să mănânce, posibil mâncare simplă. De asemenea, nu se „unge” cu ulei, o practică obișnuită în Orientul Apropiat pentru igienă și sănătate.

Data exactă: Daniel precizează că această experiență a avut loc în a douăzeci și patra zi a lunii întâi. În calendarul ebraic, luna întâi este Nisan, care corespunde lunilor martie-aprilie din calendarul nostru. Aceasta era perioada în care evreii se pregăteau pentru Paște (Pesah).

Locația: Daniel se află pe malul râului Hidechel, adică râul Tigru. Această locație este importantă deoarece Tigru era unul dintre principalele râuri din Mesopotamia (Irakul modern), și marchează un loc geografic semnificativ în contextul imperiilor care dominau acea regiune.

• „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale”

Viziunea din capitolul 9 este într-adevăr una crucială, pentru că îngerul Gabriel îi descoperă lui Daniel cele 70 de săptămâni, iar în această profeție este menționată clar venirea Unsului (Mesia) și faptul că El va fi „stârpit. Daniel înțelege că poporul său va respinge Mesia și că această respingere va aduce o judecată divină asupra Israelului, lucru clarificat prin faptul că poporul își va pierde statutul de „popor ales”.

Explicația postului prelungit și jalei în timpul Paștelui:

Postul lui Daniel, care începe cu 10 zile înainte de Paște și continuă 10 zile după Paște, poate fi privit ca o reacție profundă la această descoperire teribilă. El înțelege că, deși se pregătește să serbeze eliberarea din Egipt, poporul său va respinge pe Cel care ar fi trebuit să îi elibereze definitiv: Mesia.

Legea cere bucurie la Paște, dar Daniel, în lumina revelației divine, nu poate intra în această bucurie, pentru că vede dincolo de sărbătoarea eliberării trecute (Egiptul) și înțelege dezastrul viitor: respingerea lui Mesia și pierderea statutului de „popor ales”. Aceasta este, fără îndoială, o veste devastatoare pentru el, și de aceea continuă în post și jale.

Motivul pentru care Daniel nu serbează Paștele cu bucurie:

Din perspectiva lui Daniel, Paștele, care comemorează eliberarea din Egipt, devine o sărbătoare lipsită de semnificație profundă în lumina respingerii lui Mesia. Cum ar putea să sărbătorească eliberarea dintr-o robie veche, când știe că poporul său se află în pragul unei robii spirituale și a judecății divine mult mai grave?

Pofta de mâncare și dorința de a se bucura de sărbătoare sunt anulate de această conștientizare teribilă. Daniel vede dezastrul care va veni și, în acest context, refuză să intre în bucuria de Paște, fiind absorbit de durerea și jalea pierderii iminente a poporului său.

Refuzul bucuriei și semnificația spirituală:

Prin refuzul de a serba Paștele și prelungirea postului său, Daniel se separă spiritual de celebrarea unei eliberări trecute (ieșirea din Egipt), pentru a se concentra pe o suferință viitoare. În mintea lui Daniel, această respingere a Mesiei nu doar că distruge orice speranță de viitor pentru poporul său, dar și anulează semnificația eliberării din Egipt în contextul veșniciei.

Aceasta explică jalea excesivă și faptul că nu poate intra în bucuria sărbătorii Paștelui. El vede cum poporul său este pe cale să comită o greșeală fatală, iar aceasta îi aduce o durere interioară profundă, justificând un astfel de post sever, chiar în perioada Paștelui.

Această interpretare aduce sens și coerență în comportamentul său și în motivul pentru care refuză să participe la bucuria Paștelui.

Totuși, Daniel vedea și o speranță în legământul trainic pe care Mesia urma să-l ofere. Această speranță era legată de rămășița credincioasă care urma să intre în noul legământ al Mesiei, iar acest aspect devine mângâierea lui Daniel în mijlocul revelațiilor grele despre judecată.

Legământul trainic și Rămășița credincioasă

În Daniel 9:27, Mesia este descris ca acela care va „face un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână”. Acest legământ reprezintă oferta mântuirii prin Mesia, și Daniel înțelege că, deși Israel, ca națiune, va respinge pe Mesia, vor exista „mulți” care vor accepta acest legământ. Acești „mulți” formează noua rămășiță credincioasă— un nou popor sfânt.

Aceasta era singura mângâiere a lui Daniel: faptul că Dumnezeu nu va părăsi complet omenirea și că există speranță pentru aceia care vor crede în Mesia și vor intra în acest nou legământ. Daniel își pune toată nădejdea în această rămășiță care va lua locul Israelului, formând noul popor ales, legat de Dumnezeu prin acest legământ nou și trainic.

Dezlegarea de semnificația vechiului Paște

Paștele vechi, care comemorează eliberarea din Egipt, devine irelevant în fața acestui nou legământ. Daniel își dă seama că răscumpărarea fizică din Egipt este o umbră a ceea ce urma să vină: răscumpărarea spirituală prin Mesia.

În lumina acestei înțelegeri, Daniel vede că Paștele și sistemul vechi de jertfe nu mai sunt centrale în planul lui Dumnezeu. Mesia va încheia un nou legământ, și aceasta este acum adevărata sărbătoare pe care Daniel o așteaptă. Paștele nu mai are aceeași relevanță, deoarece el privește înainte, către împlinirea supremă a Paștelui prin sacrificiul Mesiei.

Noua identitate a poporului ales: Rămășița

Conform înțelegerii lui Daniel, statutul de popor ales nu va mai aparține exclusiv Israelului după respingerea Mesiei, ci va fi transferat celor care intră în noul legământ: Rămășița. Acest nou popor ales nu este limitat la o națiune anume, ci este format din toți cei care cred în Mesia, indiferent de origine. Aceștia sunt adevăratul Israel, „poporul sfânt” descris în Daniel 12:7, cei care vor moșteni binecuvântările veșnice.

Daniel știe că Israelul fizic va suferi judecata din cauza respingerii Mesiei, dar înțelege și că va exista un nou popor sfânt — cei care vor primi mântuirea prin legământul oferit de Mesia. Aceasta este, de fapt, noua ordine spirituală pe care Daniel o anticipează.

Rugăciunea și postul lui Daniel în așteptarea răspunsului

Motivul postului și jalei lui Daniel devine acum clar: nu mai este vorba doar de o tristețe legată de pierderea vechiului statut al Israelului, ci de o căutare intensă a înțelegerii pentru ceea ce va veni în contextul noului popor ales și al planului divin prin Mesia.

Daniel dorește să știe ce se va întâmpla cu acest nou popor, cum va arăta planul lui Dumnezeu pentru cei care vor intra în noul legământ. El este angajat în rugăciune și post pentru a primi mai multe detalii despre destinul acestui nou popor sfânt, și acesta este motivul pentru care continuă în post chiar și în perioada Paștelui. Paștele vechi este acum o umbră a ceea ce va veni, și Daniel așteaptă cu nerăbdare viziunea despre acest nou legământ.

• Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.
• Trupul lui era ca o piatră de crisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc; dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită, și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi.
• Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuși au fost apucați de o mare spaimă și au luat-o la fugă ca să se ascundă!
• Eu am rămas singur și am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă.
• Am auzit glasul cuvintelor lui; și pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leșinat cu fața la pământ.

Este un detaliu foarte interesant că Daniel, în viziunea sa, chiar era fizic acolo, pe malul râului Tigru (Hidechel), și nu doar într-o experiență spirituală izolată. Date fiind circumstanțele—vârsta de 84 de ani și dificultatea unei astfel de deplasări—este important să înțelegem distanțele pentru a evalua cât de realist era pentru Daniel să se deplaseze la Tigru.

1. Distanța dintre Babilon și râul Tigru (Hidechel):

• Babilonul se afla situat pe râul Eufrat, iar Tigru curge paralel cu acesta, la o distanță variabilă.
• Distanța dintre Babilon și râul Tigru este de aproximativ 30-40 km (în linie dreaptă), dar aceasta poate varia în funcție de punctul exact de pe malul Tigrului unde se află Daniel.
• Babilonul era în apropierea confluenței dintre cele două râuri, Eufrat și Tigru, astfel încât, deși Daniel nu se afla direct pe Tigru, ar fi fost posibil să ajungă acolo cu o călătorie relativ scurtă, de aproximativ 1-2 zile, dacă ar fi avut un mijloc de transport potrivit (precum un car sau un animal de povară).

2. Realismul călătoriei pentru un bărbat de 84 de ani:

• Având în vedere vârsta înaintată a lui Daniel (în jur de 84 de ani), călătoria pe jos ar fi fost dificilă. Totuși, în acea perioadă, persoanele de rang înalt (cum era Daniel) ar fi avut probabil acces la mijloace de transport, cum ar fi un car tras de animale sau alte metode de deplasare.
• În plus, din text reiese că Daniel nu era singur; el era însoțit de alte persoane, ceea ce sugerează că nu a călătorit singur și că a avut parte de un ajutor adecvat, fie pentru transport, fie pentru siguranță pe drum.

3. Ce ne indică textul despre locația sa:

• Textul biblic subliniază clar că Daniel se afla acolo fizic, pe malul Tigrului, iar ceilalți oameni care erau cu el au fost apucați de frică și au fugit. Aceasta întărește ideea că el s-a deplasat până la Tigru, însoțit de un grup de persoane, poate într-un context de post și rugăciune, similar altor momente din viața sa.

4. Concluzie privind deplasarea lui Daniel:

• Distanța de 30-40 km între Babilon și râul Tigru era relativ scurtă și ar fi fost accesibilă, chiar și pentru cineva de vârsta lui Daniel, dacă avea mijloacele adecvate de transport și însoțitori, cum sugerează textul.
• Deși provocatoare, deplasarea nu este imposibilă pentru un om de 84 de ani în contextul descris. Prezența sa fizică pe malul Tigrului este clar indicată de textul biblic, și ar fi fost realizabilă cu ajutorul logistic adecvat.

Aurul din Ufaz:

Aurul din Ufaz este menționat doar de două ori în Vechiul Testament, o dată în Daniel 10:5 și o altă referință în Ieremia 10:9 („Aurul adus din Ufaz”). Este un material prețios, legat de lucrările și ornamentele de mare valoare.

• Ufaz ca loc: Nu există multe detalii istorice clare despre Ufaz în mod specific, iar locația exactă a acestui loc rămâne neconfirmată. Totuși, se presupune că Ufaz ar fi fost o regiune renumită pentru aurul său de calitate foarte înaltă. Unele traduceri și comentarii sugerează că Ufaz ar putea fi un alt nume pentru Ofir, un loc bine cunoscut în Biblie pentru aurul său prețios, care este menționat de mai multe ori în contextul lui Solomon și al comorilor sale (de exemplu, 1 Regi 9:28). Ofir, de asemenea, este considerat un loc legendar unde se extrăgea aur de calitate superioară, dar localizarea sa exactă rămâne, de asemenea, subiect de studiu.
• Semnificația aurului: În viziunea lui Daniel, aurul din Ufaz simbolizează bogăția și splendoarea divină. Braul de aur din Ufaz al personajului angelic este un simbol al puterii și purității, indicând o ființă de mare autoritate și sfințenie. În viziuni profetice, astfel de detalii materiale au deseori o semnificație spirituală puternică, legată de divinitatea și suveranitatea lui Dumnezeu.

Obiceiul evreilor exilați de a sta pe malul râurilor

1. Referința la evreii exilați care stăteau pe malurile râurilor și cântau vine din Psalmul 137, un psalm de jale scris în contextul exilului babilonian, după distrugerea Ierusalimului și deportarea evreilor în Babilon:

„Lângă râurile Babilonului, ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, cei ce ne robiseră ne cereau cântări și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: „Cântați-ne câteva din cântările Sionului!”” (Psalmul 137:1-3).

• Psalmul 137 descrie modul în care evreii exilați, deportați în Babilon, stăteau pe malurile râurilor și își aminteau cu tristețe de Sion (Ierusalim). Aceasta era o parte a reflecției lor spirituale, un mod de a se conecta cu amintirile lor din Israel, locul unde se închinau lui Dumnezeu.

• Malurile râurilor erau locuri de adunare pentru evreii din exil, locuri unde își exprimau tristețea și nostalgiapentru țara lor pierdută, dar și pentru închinarea autentică de la Templul din Ierusalim. Cântările la care se face referire în Psalmul 137 sunt cântări religioase legate de închinarea în Templu și de tradiția lor spirituală.

• Râurile Babilonului menționate în Psalm sunt, cel mai probabil, Eufratul și Tigru și afluenții săi.

2. Posibilitatea ca evreii să fi avut locuri de adunare pe malurile râurilor:

• În timpul exilului babilonian, evreii nu aveau acces la Templul din Ierusalim, care fusese distrus. În lipsa unui loc de închinare centralizat, malurile râurilor ar fi putut să devină locuri unde evreii exilați se adunau pentru rugăciune, meditație și cântare. Aceste locuri erau potrivite pentru astfel de activități spirituale, deoarece apa era asociată cu puritatea și revigorarea în tradițiile lor.

• Cântările cerute de asupritori (Psalmul 137) sugerează că babilonienii știau de obiceiul evreilor de a cânta psalmi și cântece religioase, și îi provocau să cânte „cântările Sionului” în batjocură.

3. Râurile Tigru și Eufrat ca locuri de adunare:

• Râul Eufrat trecea direct prin Babilon, fiind un element central al acestui oraș antic. Evreii, locuind în și în jurul Babilonului, ar fi avut acces direct la Eufrat, și malurile acestui râu ar fi fost locuri de întâlnire.

• Tigru, menționat în Daniel 10, este un alt râu important din regiune, care, deși nu trecea direct prin Babilon, era destul de apropiat. Este posibil ca și acest râu să fi fost un loc de adunare și meditație pentru evrei, mai ales pentru cei care locuiau în zonele adiacente.

4. Practici evreiești legate de locurile de închinare pe malurile râurilor:

• În secolul I, în Faptele Apostolilor 16:13, vedem un exemplu de cum evreii din Filipi se adunau pentru rugăciune pe malul unui râu: „În ziua Sabatului, am ieșit afară pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune.” Acest lucru reflectă un obicei existent printre evrei, chiar și în afara Israelului, de a se aduna în locuri liniștite și naturale, cum ar fi malurile râurilor, pentru rugăciune și închinare.

Efectul fizic al prezenței supranaturale

Ceea ce descrie Daniel este o experiență profundă și fizică în prezența unei ființe supranaturale. Reacția fizică a lui Daniel este un exemplu puternic despre modul în care prezența divină și realitatea spirituală pot afecta corpul uman într-un mod foarte real și dramatic. Să analizăm mai atent acest fenomen:

• „Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a slutit și am pierdut orice vlagă”: Aceste descrieri arată cum corpul uman poate reacționa la intensitatea unei prezențe supranaturale. Daniel este literalmente slăbit fizic și incapabil să își mențină postura normală. Slăbiciunea extremă și paloarea sunt semnele impactului direct asupra corpului său, fie din cauza fricii intense, fie din cauza sfințeniei și măreției ființei cu care se întâlnește.

• Pierderea culorii feței și slăbiciunea extremă sunt reacții fiziologice normale la stres extrem, frică profundă sau o emoție copleșitoare, iar în cazul de față, vederea unei prezențe divine pare să depășească capacitatea umană de a gestiona acest eveniment.

• „Am căzut leșinat cu fața la pământ”: Aceasta este o reacție completă de pierdere a controlului asupra corpului. În prezența unei ființe divine, Daniel este copleșit atât emoțional, cât și fizic, și cade în mod reflex la pământ. Aceasta nu este o simplă prosternare, ci un leșin rezultat din intensitatea experienței.

• „O mână m-a atins și m-a așezat tremurând pe genunchii și mâinile mele”: După ce cade la pământ, Daniel este atins și ridicat de o mână supranaturală, care îi dă putere să se ridice tremurând pe mâini și genunchi. Această intervenție nu este doar spirituală, ci clar fizică, deoarece Daniel simte atingerea și începe să se miște.

• Tremuratul arată că, deși începe să își recapete o anumită putere, Daniel este încă profund afectat de intensitatea spirituală a întâlnirii. Atingerea îi dă suficientă forță să își recapete o poziție, dar nu suficientă pentru a sta complet în picioare, ceea ce arată cât de puternică a fost experiența.

Întâlnirea de „gradul 0” – o descriere corectă

• Daniel descrie aici a o întâlnire de gradul 0, un termen folosit adesea pentru contacte directe cu o realitate supra-naturală care par să sfideze legile fizicii și înțelegerea noastră obișnuită. Într-adevăr, prezența acestei ființe divine afectează realitatea fizică a lui Daniel, corpul său reacționând la o forță spirituală care depășește limitele naturale.

• Asemenea experiențe, în care realitatea spirituală și fizică se întâlnesc, duc la efecte vizibile asupra corpului uman. Slăbiciunea extremă, leșinul și apoi redobândirea treptată a puterii fizice sunt semne ale unei prezențe copleșitoare.

Acest pasaj din Daniel 10 ne arată cum o întâlnire supranaturală poate avea un impact profund asupra corpului uman. Daniel trece printr-o experiență extrem de fizică, pierzându-și forțele și căzând leșinat la pământ în prezența unei ființe divine. Reacția sa arată cât de copleșitor poate fi contactul cu o prezență divină, atât pentru minte, cât și pentru corp, similar cu alte întâlniri biblice cu prezențe angelice sau divine.

Daniel nu doar că vede, dar și aude o voce de o intensitate copleșitoare, descrisă ca „vuietul unei mari mulțimi”. Acesta este un element important în experiențele supranaturale relatate în Biblie, deoarece sunetul joacă un rol la fel de puternic și copleșitor ca vizualul.

1. Vocea ca „vuietul unei mari mulțimi”:

• „Glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi”: Aceasta este o descriere a unei voci de o putere imensă, care nu este doar auzită, ci simțită. Vuietul unei mulțimi este un sunet profund, vast și înfricoșător, ceva care poate să zguduie, să creeze o stare de teamă și să domine complet spațiul auditiv.

• Aceasta nu este o voce obișnuită, ci una care seamănă cu tunetul sau cu zgomotul făcut de o mare mulțime, sugerând că fiecare cuvânt rostit era inundat de autoritate, ca și cum totul în jur vibra odată cu el. Sunetul are un efect de reverberație care depășește ceea ce un simplu sunet uman ar putea produce.

2. Paralele cu alte experiențe biblice:

• Apocalipsa 1:15: O descriere similară a vocii supranaturale o găsim în Apocalipsa, unde Ioan descrie pe Hristos astfel: „Glasul lui era ca vuietul unor ape mari.” Asemenea „vuietului apelor mari” sugerează nu doar puterea unui sunet vast și neîntrerupt, ci și o intensitate copleșitoare și continuă.

• Ezechiel 43:2: „Iată că slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit. Glasul Lui era ca vuietul apelor mari, și pământul strălucea de slava Lui.” Aceasta este o altă referință la vocea divină care este asurzitoare și se resimte asemenea unui tunet puternic sau al unei mari care se prăbușește pe țărm.

3. Simbolismul unei asemenea voci:

• Autoritate și putere: Vocea care „tună ca vuietul unei mari mulțimi” sugerează autoritatea absolută a persoanei divine sau angelice. În tradiția biblică, vocea divină este adesea asociată cu tunete și sunete puternice (cum a fost cazul în timpul dării Legii la Muntele Sinai), semn că vorbitorul este o ființă de putere supremă, al cărei glas nu poate fi ignorat.

• Impact emoțional: Pentru cineva ca Daniel, care se confruntă nu doar cu vederea unei prezențe supranaturale, ci și cu auzul unei voci de o asemenea putere, impactul este copleșitor. Sunetul nu este doar auzit, ci resimțit în profunzimea ființei, fiind un instrument prin care se transmite nu doar mesajul, ci și prezența copleșitoare a divinității.

4. Efectul auditiv puternic asupra lui Daniel:

• Daniel nu doar că vede o ființă supranaturală, dar și aude această voce imensă, care îi intensifică și mai mult starea de slăbiciune și frică. Putem imagina că o voce care „tună ca vuietul unei mari mulțimi” ar fi copleșitoare pentru orice om, făcându-l să simtă că este în prezența unei ființe de o autoritate de neimaginat.

• Faptul că Daniel cade leșinat și își pierde orice vlagă sugerează că nu doar vederea ființei îl copleșește, ci și forța cu care cuvintele sunt rostite. Întreaga atmosferă este dominată de această prezență divină, iar vocea puternică face parte din această dominare completă.

Un efect auditiv și fizic combinat:

În viziunea lui Daniel, vocea acestei ființe divine nu este un simplu sunet. Este o manifestare a puterii divine, care nu doar că afectează auzul, ci și spațiul și ființa lui Daniel. Un asemenea sunet, care seamănă cu „vuietul unei mari mulțimi”, poate provoca frică intensă, tremur și o stare de reverență profundă, pentru că este un sunet care exprimă gloria și puterea divină.

Această descriere oferă un efect audio-vizual complet, unde puterea ființei divine este experimentată prin vedere și sunet simultan, ambele componente fiind resimțite într-un mod copleșitor.

• Și iată că o mână m-a atins și m-a așezat tremurând pe genunchii și mâinile mele.
• Apoi mi-a zis: „Daniele, om preaiubit și scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ți le voi spune acum și stai în picioare în locul unde ești; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând.
• El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ți-ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
• Dar căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor și am ieșit biruitor acolo, lângă împărații Persiei.

În capitolul 9, știm clar că Daniel se ruga pentru poporul său, pentru Ierusalim și pentru restabilirea Templului, dar în capitolul 10, ni se dau doar indicii generale. Totuși, există câteva posibile idei legate de ce l-ar fi putut preocupa pe Daniel și de ce „capetenia împărăției Persiei” a avut un rol important.

Începând cu capitolul 10, Daniel primește o viziune extinsă care cuprinde lupta spirituală care stă în spatele evenimentelor istorice și care va culmina cu vremea sfârșitului, descrisă în capitolul 12. Astfel devin clar că nu doar oamenii se luptă pentru a fi credincioși LEGĂMÂNTULUI SFÂNT ci și îngerii sunt implicați în luptă ca să împlinească promisiunile lui Dumnezeu făcute celor credincioși. Oponenții lui Dumnezeu sunt la fel de reali ca și cei credincioși Lui. Și adesea ei sunt mult mai activi și ingenioși în planurile și actiunile lor.

Așadar în viziune e se arată lui Daniel ce se va întâmpla cu Rămășița credincioasă și cum Dumnezeu va proteja și va mântui acest popor sfânt de-a lungul tipului până la sfârșitul vremurilor. Viziunea din capitolul 12 confirmă că, deși va fi o mare suferință, „poporul sfânt” va fi eliberat și mântuit. Aceasta este Rămășița despre care Daniel află mai multe detalii și i se face clar faptul ca Rămășița este formată din toți cei scriși in Carte. 

Ce știm concret despre acest moment istoric?

• În 538 i.Hr., împăratul Cirus al Persiei a emis un decret care le-a permis evreilor să se întoarcă din exilul babilonian și să înceapă reconstrucția Templului din Ierusalim. Acest decret a fost extrem de important pentru evrei, deoarece a marcat sfârșitul exilului babilonian, conform promisiunilor profetice făcute de Dumnezeu prin Ieremia.

• Cu toate acestea, deși decretul fusese emis, mulți evrei nu s-au întors imediat în Ierusalim. Unii au rămas în Persia (fostul Babilon), iar procesul de reconstrucție nu era unul rapid sau simplu.

• În 536 i.Hr., perioada la care ne referim, Cirus consolidase controlul asupra imperiului său, inclusiv asupra fostului Babilon. Deci, Daniel se află sub dominația persană.

• În acest moment, reconstrucția Templului din Ierusalim abia începuse sau era într-un stadiu incipient, și evreii care s-au întors din exil începeau să se confrunte cu dificultăți atât din partea populațiilor locale (amoniți, moabiți etc.), cât și din partea administrației locale.

• „Căpetenia împărăției Persiei” menționată în Daniel 10:13 face referire la o luptă spirituală care influențează deciziile din imperiul persan. Deși decretul fusese dat, opozanți spirituali încercau să zădărnicească sau să întârzie împlinirea planului lui Dumnezeu.

Omul îmbrăcat în haine de in și cel care îl atinge

În Daniel 10:5-6, Daniel vede o ființă supranaturală, „un om îmbrăcat în haine de in”, a cărui descriere este foarte detaliată: „Trupul lui era ca o piatră de crisolit, fața lui strălucea ca fulgerul și ochii lui erau ca niște flăcări de foc...”  Acesta pare să fie mesagerul principal al viziunii, având o prezență copleșitoare și o înfățișare extraordinară.

În Daniel 10:10, este menționat că „o mână m-a atins”, ceea ce sugerează o acțiune diferită, din partea unei alte ființe. Această atingere îl ridică pe Daniel din poziția sa de slăbiciune.

În Daniel 10:16, se menționează că „cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele”. Aceasta este o a doua ființă, deoarece descrierea este diferită. De obicei, termenul „copiii oamenilor” indică o ființă angelică care apare sub o formă mai umană, fără elementele supranaturale impresionante descrise anterior (cum ar fi „trupul de crisolit” și „ochii de foc”).

În Daniel 10:18, se spune din nou că „cel ce avea înfățișarea unui om m-a atins din nou și m-a întărit”. Această descriere este o referire la aceeași ființă angelică menționată anterior în Daniel 10:16, care avea misiunea să-l întărească pe Daniel.

Și în Daniel 8 sunt clar menționați doi îngeri. Unul dintre ei, cel care stă „în mijlocul râului Ulai,” vorbește și îi dă instrucțiuni lui Gabriel, spunându-i să-i explice lui Daniel viziunea. Acest înger care dă instrucțiuni pare să aibă o autoritate mai mare decât Gabriel și este descris într-un mod care sugerează o prezență mai impunătoare.

Gabriel este descris în Daniel 8:15-16 ca având o „înfățișare de om,” ceea ce sugerează o prezență mai umană, mai accesibilă pentru Daniel. După ce Daniel îl întâlnește în capitolul 8, îl recunoaște imediat în Daniel 9:21, atunci când Gabriel vine din nou să-i aducă mesajul despre cele 70 de săptămâni.

„Alți doi” îngeri

În Daniel 12:5, Daniel vede „alți doi” îngeri, unul stând pe un mal al râului, iar celălalt pe malul opus. Acești doi îngeri se adaugă celor deja menționați și participă la dialogul din finalul viziunii, punând întrebări îngerului principal.

Deci în total sunt patru îngeri implicați în această viziune și așa se explică de ce Daniel folosește expresia „alți doi” în Daniel 12:5 – adică cei doi îngeri care se alătură celor doi deja menționați în viziune.

În Daniel 9:21, Gabriel este menționat ca „omul Gabriel”. Aici, „om” este folosit pentru a descrie aparența sa umană. În capitolul 9, Gabriel îi oferă lui Daniel explicații și revelații importante despre cele 70 de săptămâni. De asemenea, Gabriel îi explică lui Daniel viziunea din Daniel 8. 

Este Gabriel cel „cu înfățișarea unui om”? Este foarte posibil. Faptul că Daniel îl numește în alte locuri „omul Gabriel” și că această ființă este descrisă ca având întruchiparea unui om (în Daniel 10:16 și 10:18) sugerează că Gabriel este cel care vine să-l întărească pe Daniel. Gabriel este un mesager angelic bine cunoscut și a fost trimis de Dumnezeu și la Zaharia și Maria, așa cum vedem în Evanghelia după Luca (1:19 și 1:26).

Rolurile lui Gabriel și Mihail în Biblie:

Gabriel este cunoscut ca înger mesager. El apare de mai multe ori în Biblie pentru a aduce mesaje importante:

• În Daniel 8 și 9, îi explică lui Daniel viziunile profetice.

• În Luca 1, îi aduce vestea nașterii lui Ioan Botezătorul lui Zaharia și vestea nașterii lui Iisus Mariei.

Mihail este cunoscut ca arhanghelul protector al celor credincioși lui Dumnezeu și un luptător spiritual:

• În Daniel 10:13 și 10:21, Mihail este cel care intervine în luptele spirituale pentru a sprijini îngerii trimiși la Daniel.

• În Iuda 1:9, Mihail se luptă cu diavolul pentru trupul lui Moise.

• În Apocalipsa 12:7, Mihail conduce armatele cerești în lupta împotriva diavolului și a îngerilor săi.

Gabriel și Mihail – ambii de rang înalt:

Atât Gabriel, cât și Mihail sunt îngeri de rang foarte înalt. Fiecare are un rol specific în planul lui Dumnezeu:

• Gabriel este mesagerul care aduce revelații importante și comunică direct cu oamenii, aducându-le înștiințări divine de o mare importanță.

• Mihail este protectorul și războinicul, un arhanghel care se ocupă de lupta spirituală. El este descris în Daniel 10:13 și Daniel 12:1 ca apărătorul poporului sfânt.

Deci atât Gabriel cât și Mihail sunt îngeri de rang înalt. Ambii au misiuni esențiale în planul divin, unul axat pe mesaje și revelații, iar celălalt pe luptă spirituală și protecție.

• Acum vin să-ți fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”
• Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ și am tăcut.
• Și iată că cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit și am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază și am pierdut orice putere!
• Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit și nu mai am nici suflare!”
• Atunci cel ce avea înfățișarea unui om m-a atins din nou și m-a întărit.
• Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ție! Fii tare și cu inima!” Și pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri și am zis: „Vorbește, domnul meu, căci m-ai întărit.”
• El mi-a zis: „Știi pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; și când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!
• Dar vreau să-ți fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail.”

În textul biblic, vedem cum îngerul continuă să-l atingă pe Daniel în mai multe etape, dându-i treptat „doze” de energie pentru a-i permite să se ridice și apoi să poată vorbi.

• Primul contact: Daniel este leșinat, îngerul îl atinge și îi dă putere să stea pe genunchi și mâini (versetul 10).

• Al doilea contact: Îngerul îl întărește suficient încât să poată sta în picioare, dar Daniel este încă tremurând (versetul 11).

• Al treilea contact: Îngerul atinge buzele lui Daniel pentru a-l întări și mai mult, dându-i capacitatea de a vorbi (versetul 16).

• Ultimul contact: Îngerul îl întărește din nou (versetul 18), astfel încât Daniel să poată asculta și dialoga mai clar.

Importanța limbajului și a detaliilor

Daniel ar fi putut foarte bine să sară peste aceste detalii și să spună simplu că „a fost întărit”, dar insistența asupra acestor momente de întărire indică importanța și dificultatea acestei experiențe. El dorește să ne facă să înțelegem că întreaga întâlnire a fost la limita suportabilului și că îngerul a trebuit să intervină de mai multe ori pentru a-l menține pe Daniel capabil să primească mesajul.

Intensitatea experienței și „dozele” de întărire

Detaliile pe care Daniel le oferă despre modul în care este întărit treptat sugerează că această experiență este mult mai copleșitoare decât interacțiunile anterioare. În cazul întâlnirii cu Gabriel din Daniel 9, Daniel menționează doar că „m-a atins” fără să intre în detalii. În Daniel 10, însă, sunt descrise mai multe atingeri și doze de energie:

• Prima dată este ridicat de pe pământ pe mâini și genunchi.

• Apoi este atins și ridicat în picioare, dar tremurând.

• În final, este întărit pentru a putea vorbi și primi mesajul.

Această repetare a întăririlor arată că Daniel se afla într-o stare extrem de slăbită, iar intensitatea spirituală a prezenței îngerului era la limita suportabilității pentru el, mai ales la vârsta de 84 de ani și după trei săptămâni de post și rugăciune. Detaliile indică faptul că Daniel a simțit că acest proces de întărire era esențial și că fiecare pas era necesar pentru a putea să își revină suficient de mult pentru a primi mesajul.

„Domnul meu” vs. „omul Gabriel”:

În Daniel 8:16 și 9:21, Daniel se referă la Gabriel ca fiind „omul Gabriel,” indicând o recunoaștere clară și o apariție mai umană. Acest lucru sugerează că Daniel îl consideră pe Gabriel ca fiind un mesager divin familiar și mai accesibil.

În schimb, în Daniel 10, Daniel îl numește pe îngerul care îi apare „Domnul meu” de mai multe ori (Daniel 10:16, 17, 19). Acest titlu sugerează o reverență mai profundă, un respect care depășește simpla recunoaștere a unui înger obișnuit. Această diferență de adresare indică o aparență mai impunătoare și o autoritate mai mare asociată acestui înger.